
”Niciodată un om nu se va uita la lume cu ochi puri. El o vede editată deja de un set definit de obiceiuri, instituții și moduri de gândire. Chiar și prin încercările lui filosofice nu poate să treacă de aceste stereotipuri și chiar concepțiile lui despre adevărat sau fals vor continua să aibă referințe la obiceiurile sale tradiționale și particulare.
Istoria vieții individului este în primul rând o acomodare la modelele și standardele transmise din generație în generație.
Din momentul nașterii sale, obiceiurile în care se naște îi dau forma experiențelor și comportamentului său. Din momentul în care începe să vorbească, el este deja o mică creatură a culturii sale, iar până în momentul în care crește și va putea participa la activitățile societății – obiceiurile ei sunt, deja, obiceiurile lui, convingerile ei sunt, deja, convingerile lui, imposibilitățile ei sunt, deja, imposibilitățile lui.” ~ PhD. Ruth F. Benedict
Paradigmele și Zona de confort sunt principalele provocări pe drumul nostru în viață, pe drumul către succes, către fericire. Noi, ființele umane, trăim simultan pe trei planuri existențiale și anume la nivel spiritual, la nivel fizic și la nivel intelectual. Avem un corp, suntem ființe spirituale care trăiesc în acel corp și suntem dotate cu intelect. Benzina noastră sunt emoțiile care creează vibrații în organismul nostru, în partea fizică a corpului.
Marea majoritate a oamenilor spun că au avut o experiență spirituală. Nu este așa. Noi suntem ființe spirituale.
Toți, fără excepție, avem experiențe fizice iar intelectul este cel care ne ajută să ne dăm seama, să analizăm lumea în care trăim, iar emoțiile sunt benzina noastră.
”Să ignori puterea paradigmelor în a-ți influența gândirea (discernământul) înseamnă să te expui unui risc foarte mare în explorarea viitorului. Pentru a reuși să dai formă viitorului, trebuie să fii pregătit și totodată capabil să îți schimbi paradigmele!” ~ Joel Barker
Majoritatea oamenilor nu gândesc! ... și când spun asta, sunt foarte serios.
Marea majoritate a oamenilor nu fac nimic altceva decât să folosească doar unul din mușchii minții, și anume memoria și nici pe acela la maximum.
A gândi este cea mai înaltă și mai importantă funcție de care suntem capabili.
Toți ”mai marii” acestei lumi au fost de comun acord cu această afirmație, devenim ceea ce gândim în mod continuu, devenim produsul gândurilor noastre dominante.
Gândește-te!
Tot ceea ce ai în momentul de față, tot ceea ce ești în momentul de față, hainele cu care ești îmbrăcat, lucrurile care te înconjoară, nu sunt nimic altceva decât un produs al gândurilor tale dominante...
IMAGINEA DE SINE - este cheia succesului și a fericirii în viață.
Iată cum se formează:
La nivel conștient, creăm imagini sau, în cazul copiilor, li se creează imagini de către părinți, indiferent că îl ceartă sau că le spun că sunt buni, că sunt răi, că sunt inteligenţi, că sunt puternici sau slabi șamd.
Acele imagini pot fi pozitive sau negative, iar prin repetiția continuă a acelor imagini şi sugestii din exterior, la fel cum se întâmplă cu numele nostru, vom impregna acele imagini în subconștient, creând paradigmele şi obişnuinţele noastre.
Paradigmele și obișnuințele formează imaginea de sine.
Ce înseamnă asta şi cum o putem îmbunătăţi? Studiază această prezentare video şi vei şti cum să îţi schimbi şi să iţi îmbunătăţeşti viaţa ta şi a celor dragi ţie!
Ce vei pierde dacă nu urmărești până la final acest curs unic despre cum sa scapi de procrastinare?
NU vei învăța și nu vei ști “Cum să scapi definitiv de procrastinare, amânare, indecizie și lipsa de acțiune.”
...te vei lupta, poate chiar toată viața cu procrastinarea, amânarea, indecizia și lipsa de acțiunecare îți vor aduce în viața ta doar frustrare, depresie, stress și lipsă de rezultate.
...te vei număra în continuare printre cei 93 % din oameniii care nu reușesc să acționeze și să aplice informațiile pe care le acumulează și care nu ajung să obțină rezultatele dorite.
Nu vei ști de ce nu poți să-ți duci la bun sfârșit ceea ce îți propui în viața să faci și nu vei acționa asupra ideilor care-ți vin în minte. Imaginează-ți cât de multe vei pierde, in viața ta, în cazul în care nu vei urmări şi studia acest curs video unic...
* acest curs video practic este înregistrarea unuia dintre cele mai puternice webinarii de psihologie practică orientată pe producerea de rezultate pe care le-am susţinut până în prezent!
TREBUIE SĂ ÎNȚELEGEM, COPIII SUNT EXTREM DE SENSIBILI LA MODUL ÎN CARE ADULȚII SE COMPORTĂ ÎN PREAJMA LOR ȘI CU EI
Primii ani din viața copilului tău sunt cei mai importanți și cruciali totodată pentru fericirea, sănătatea și prosperitatea lui viitoare!
Află cine, cum exact și de ce, cu sau fără voie, îl poate îndepărta de fericire, sănătate și prosperitate - fără ca tu să observi asta!
Atenție! Copilul tau s-a născut perfect - exact așa cum este; s-a născut fericit și bogat - NU lăsa ignoranța ta și neștiința să îl îndepărteze de aceste bogății primite la naștere!
Mergi la școală pentru a învăța cum să scrii corect, să citești și să vorbești; mergi la scoală să înveți cum să conduci corect mașina și mergi la tot felul de școli pentru job și expertize - DAR nu mergi la cea mai importantă școală - școala părinților, ca să înveți cum să protejezi fericirea și bogăția cu care s-a născut copilul tău! Începe acum, aici!
4 MOTIVE PENTRU CARE VREI SĂ ÎȚI CUMPERI ȘI SĂ STUDIEZI ACUM CURSUL VIDEO
"Cum să crestem copii de succes (fericiți) într-o lume negativistă și Cum să îți folosești mintea pentru a obține tot ce îți dorești în viață"
1. află exact de ce, adulții și mediul în care se naște crește și se dezvoltă copilul tău îi alterează fericirea și încrederea în sine, îi stabilesc limitele și ce rezultate va fi capabil să obțină în viața sa!
2. află de ce copilul tău, până la 7 ani, nu este capabil să aleagă ce să învețe și ce să aleagă ci copiază absolut tot ce vede, aude și simte de la adulții din jurul său și de la mediul și cultura în care trăiește, informații ce îi influențează major viitorul!
3. învață care sunt cele 6 nevoi de bază ale oricărei ființe umane și care sunt nevoile care îți controlează copilul și comportamentul acestuia în funcție de vârsta pe care o are!
4. dacă nu te înțelegi cu copilul tău, nu te ascultă și face lucruri care îi sunt dăunătoare și distructive în prezent și viitor - află care sunt cele 5 canalele de comunicare ale omului și ce canale de comunicare are deschise pentru ca tu să comunici eficient cu copilul tău și să îi transmiți învățăturile și experiența ta!