Udemy

Invata, despre pregatirea si slujba inmormantarii

ghid de pregatire
Free tutorial
Rating: 5.0 out of 5 (1 rating)
41 students
30min of on-demand video
Romanian

Organizarea si pregatirea de inmormantare
Ghin, la indemana oricui
Obiceiuri legate de inmormantare
Acte necesare inmormantarii

Requirements

  • Sa fi Credincios Ortodox

Description

De multe ori, cand intr-o familie apare un deces, rudele raposatului, pe de o parte din pricina necazului sau a nestiintei nu stiu cum sa organizee pregatirile de inmormantare. De aceea, venim in ajutorul celor ce ajung in astfel de cazuri, cu acest curs, care sa fie la indemana oricui si sa poata fi util in acele momente grele. Sa inteleaga rostul si rolul Biserici care are randuieli speciale pentru mantuirea credinciosilor. Biserica este locaşul sau laboratorul în care o comunitate este chemată să se sfinţească şi sunt absolut convins că pe parcursul existenţei istorice de până acum a acestei Biserici mulţi fii ai acestei parohii şi-au sfinţit viaţa şi mulţi dintre ei se află în rândurile Bisericii triumfătoare. Nu doar biserica are un rol important, ci și oamenii au rolul lor în bunul mers al bisericii. Preoții spun că rolul bisericii se vede și în comunitatea în care trăim chiar dacă vremurile s-au mai schimbat.


”Biserica va avea întotdeauna un cuvânt de spus în societate. Noi ne bazăm pe un cuvânt a lui Iisus care il spune lui Petru, atunci când întemeiază biserica: tu ești Petru și pe această piață voi zidi biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Biserica poate ajuta lumea, lumea poate ajuta biserica și nu trebuie niciodată să fie puse în antagonie societatea cu biserica. Societatea este imprimată de ceea ce face biserica pentru că oamenii care sunt formați de biserică – și dacă ne uităm la rolul bisericii, măcar în cele 3 aspecte, educativ, de loc al sfințirii oamenilor și rolul social, putem să vedem beneficiile pe care biserica le aduce societății. În același timp, chiar dacă astăzi există un curent foarte vehement de a se dezice de biserică, societatea nu cred că are de câștigat dacă renunță la a-i acorda bisericii rolul care i se cuvine. Bineînțeles că nu trebuie să existe exagerări și fundamentaliseme”, a adăugat preotul.


În ceea ce privește apartenența religioasă, aceasta nu ar trebui să afecteze rolul pe care îl are biserica.


”Dacă diferențele sunt foarte mari, ajungem să nu ne mai putem înțelege unii cu ceilalți, ori tendința trebuie să fie aceeași, de a ne apropia, pentru că Dumnezeu a instaurat o singură biserică, nu mai multe, și cu cât căutăm să ne îndepărtăm unii de ceilalți, de fapt nu îndeplinim voia lui Isus. Eu cred că bisericile ar trebui să ajungă la acel punct comun în care să mărturisească prin credința pe care o au și prin credincioși că au același scop comun, acela de a-i ajuta pe oameni să îl întâlnească pe Dumnezeu, și lucrurile acestea s-au văzut foarte bine în perioada comunistă. Noi avem aici, la Sighet, o închisoare devenită memorial, acolo nu a contat confesiunea, toți cei care au crezut în Dumnezeu au fost oameni care au mărturisit acest lucru. Cred că trebuie să se întâmple acest lucru și în societate, nu numai în privare de libertate”, a explicat Vasile Florea.


Biserica se adresează tuturor oamenilor, nu doar credincioșilor, și vine în fața acestora cu învățăminte care să îi ajute să înțeleagă care este menirea lor în viață, ce au primit la naștere și ce lasă generațiilor următoare. Tot în învățămintele bisericii se regăsește și respectul față de viață, spun preoții.

Who this course is for:

  • cursul este destinat credinciosilor crestin ortodox, de toate varstele care au in familie un deces,
  • si celor care vor o cultura generala bogata

Instructor

administrator
A. Ionut Muntean
  • 5.0 Instructor Rating
  • 1 Review
  • 44 Students
  • 2 Courses

Hello my fellow students!

My name is Andrei, I am self-taught and I want to share with you all the knowledge gained from courses and books bought and studied.

Courses containing information for personal, financial development;

I don't think there are many people who really know me. I can't say I'm a simple or easy-to-understand person. I'm a contradictory, complicated person. And I really appreciate people who try to understand me and are in no hurry to judge me.


There are days when the comfort of my bed brings me the greatest satisfaction, but there are also days when I get moving and at the end of the day, when I draw the line, I am amazed by how much I managed to do.


There are times when I become selfish, when I think only of myself, and I have to admit that sometimes this relieved me of a little extra suffering at that moment, but it also put me at a disadvantage over time.


I'm terrified of being powerless. To look at a thing, a situation, a moment without being able to do anything to change it. It frightens me that often reality catches up with you and shows you how “small” you are… because yes, sometimes it's not just about willpower. Sometimes, no matter how different you want it to be, you can't change that.

Top companies trust Udemy

Get your team access to Udemy's top 19,000+ courses