Evaluarea funcției hepatice se poate realiza prin 2 moduri:
1. Efectuarea testelor standard de evaluare hepatică
2. Efectuarea testelor de diagnostic specific în afecțiuni hepatice.
Testele standard de evaluarea hepatică sunt reprezentate de determinarea următorilor analiți biochimici:
· Transaminaze (ALT, AST)
· Bilirubina totală, bilirubina directă și bilirubina indirectă
· Fosfataza alcalină (ALP)
· Gama glutamiltransferaza (GGT)
· Colinesteraza (CHE)
· Albumina (ALB)
· Timpul de protrombină (Quick); INR
· Electroforeza proteinelor serice.
În urma efectuării testelor standard de evaluare hepatică, în cazul pacienților cu funcție hepatică anormală în contextul diferitelor condiții patologice, pot fi identificate 4 sindroame:
· Sindromul de colestază
· Sindromul de hepatocitoliză
· Sindromul hepatopriv
· Sindromul inflamator (disproteinemic).
Sindromul de colestază reprezintă staza fluxului biliar (retenție biliară) datorată unei obstrucții apărute la nivelul căilor biliare intrahepatice sau extrahepatice. Pentru identificarea locului de obstrucție este necesară efectuarea investigațiilor imagistice.
Printre cauzele simdromului de colestază se numără următoarele afecțiuni:
- Calculi biliari (litiază biliară)
- Aderențe, bride
- Tumori de cap de pancreas
- Tumori ale căilor biliare
- Tumori hepatice.
Din punct de vedere biochimic, sindromul de colestază se manifestă prin creșterea bilirubinei, a fosfatazei alcaline și a GGT.
Sindromul de hepatocitoliză este o afecțiune caracterizată prin distrugerea și leziunea celulelor hepatice (hepatocite), ceea ce duce la eliberarea de enzime hepatice în sânge, în special alaninaminotransferaza (ALT) și aspartataminotransferaza (AST), care sunt markerii principali ai acestui sindrom. Aceasta se traduce printr-o afectare a funcției hepatice si poate fi rezultatul unor afecțiuni care provoacă inflamație severă și distrugerea celulelor ficatului.
Printre cauzele sndromului de hepatocitoliză se numără următoarele:
cauze infecțioase (hepatite virale, infecții bacteriene, infecții parazitare)
cauze toxice (consumul de alcool, admnistrarea medicamentelor hepatotoxice precum acetaminofen, antiepileptice, antineoplazice, antibiotice - Izoniazida, Rifampicina; ciuperci toxice - Amanita phalloides; substanțe chimice - tetraclorura de carbon)
cauze autoimune (hepatita autoimună)
cauze metabolice (boala Wilson, hemocromatoza, steatoza hepatică non-alcoolică)
cauze ischemice (șoc hipovolemic, șoc septic, tromboza venei porte, tromboza venei hepatice)
cauze traumatice (traumatisme hepatice)
cauze genetice (deficiențe enzimatice rare)
cauze neoplazice (carcinom hepatocelular, metastaze hepatice).
Din punct de vedere biochimic, sindromul de hepatocitoliză se caracterizează prin creșterea ALT și AST, creșterea bilirubinei în formele severe, iar fosfataza alcalină și GGT pot fi normale sau ușor crescute. Testele biochimice de hepatocitoliză nu sunt specifice.
Sindromul hepatopriv reprezintă scăderea funcției de sinteză proteică și apare în urma reducerii masive a masei funcționale a hepatocitelor. Acest sindrom apare în ciroza hepatică, în insuficiența hepatică acut și cronică și este asociat cu incapacitatea ficatului de a îndeplini funcțiile sale metabolice, sintetice, imunologice și de detoxifiere.
Printre cauzele sindromului hepatopriv se numără:
boli cronice (ciroza hepatică)
insuficiența hepatică acută (dată de toxicitate medicamentoasă sau hepatite virale fulminante)
tumori hepatice (carcinom hepatocelular, metastaze hepatice)
afecțiuni vasculare hepatice (sindromul Budd-Chiari).
Din punct de vedere biochimic, sindromul hepatopriv se caracterizează prin: creșterea ALP și a GGT, ALT și AST normale sau ușor crescute, albumina scăzută, timpul de protrombină și INR prelungite, amoniacul crescut, hiponatremie și hipokaliemie.
Sindromul inflamator al ficatului apare în contextul bolilor inflamatorii - hepatite acute sau cronice - și este datorat următoarelor afecțiuni:
- infecții virale
- toxice
- afecțiuni imunologice
- afecțiuni metabolice.
Din punct de vedere biochimic sindromul inflamator al ficatului se caracterizează prin: creșterea moderată sau severă a AST și ALT, creșterea bilirubinei totale, creșterea ALP și a GGT, scăderea albuminei serice, prelungirea impului de protrombină și a INR-ului.
Transaminazele =enzime care catalizează reacțiile de transfer al grupărilor amino între un aminoacid și un cetoacid
-în hepatita acută virală, valoarea AST și ALT este de 10-20 de ori mai mare decât valoarea normală, iar ALT > AST
-în ciroza hepatică AST > ALT.
Fosfataza alcalină = enzimă care catalizează hidroliza esterilor monofosfat, cu eliberarea fosfatului de pe o serie de substraturi
- are 4 izoenzime: intestinală, placentară, a celulelor germinative și un a nespecifică (din ficat, os și rinichi)
-în obstrucțiile extrahepatice (icterul mecanic) ALP crește de până la 5 ori valoarea normală, asociată cu creșterea GGT.
Gama-glutamil transferaza (GGT) = enzimă care catalizează transferul grupului gama-glutamil de la peptide către alți aminoacizi
- în consumul de alcool GGT crește și se normalizează în câteva săptămâni de la întreruperea consumului
- crește în urma administrării de fenobarbital și fenitoină și în obstrucțiile extrahepatice.
Bilirubina = pigment biliar de culoare galbenă, produs final al metabolismului hemului; în sânge este prezentă sub formă conjugată și neconjugată, împreună formând bilirubina totală
- creșterea concentrației bilirubinei determină aparția icterului
- hiperbilirubinemia prehepatică (creșterea bilirubinei de cauze prehepatice, precum hemolizăintravasculară și extravasculară, anemii hemolitice, hemoglobinopatii, transfuzii incompatibile, infecții, hemoragii interne masive, sindrom Gilbert, medicamente - Rifampicina etc.) se caracterizează prin creșterea bilirubinei indirecte și totale, în timp ce ALT, AST și ALP sunt normale, creșterea urobilinogenului urinar
- hiperbilirubinemia hepatică (creșterea bilirubinei de cauză hepatică, precum hepatite acute și cronice, ciroză hepatică, tumori hepatice, sindroame genetice - Gilbert, Rotor, Crigler-Najjar; toxice medicamentoase - Paracetamol, antibiotice, citostatice etc.) se caracterizează prin creșterea bilirubinei directe și totale, creșterea ALT și AST, ALP este normală, creșterea urobilinogenului în urină
- hiperbilirubinemia posthepatică (creșterea bilirubinei de cauze posthepatice - obstrucții a căilor biliare - litiază biliară, tumori, stricturi, colangită sclerozantă primitivă, pancreatită cronică etc.) se caracterizează prin creșterea bilirubinei directe și totale, creșterea GGT și a ALP, AST și ALT normale sau crescute, urobilinogen absent în urină, materii fecale decolorate
Albumina = proteină plasmatică importantă, produsă în principal de ficat, care joacă un rol esențial în menținerea echilibrului osmotic al sângelui și în transportul unor substanțe vitale prin organism
- scade în boli hepatice inflamatorii acute și în ciroza hepatică.
Timpul de protrombină = test de laborator utilizat pentru a evalua capacitatea sângelui de a se coagula. Acest test măsoară timpul necesar pentru formarea unui cheag de sânge după adăugarea unui activator la proba de sânge. Timpul de protrombină este folosit pentru a evalua funcționarea sistemului de coagulare al sângelui, în special a factorilor de coagulare care sunt vitamina K-dependenți (II, VII, IX și X)
- în afecțiunile hepatice, timpul de protrombină este prelungit prin deficiența unua sau mai multor factori ai coagulării.
Colinesteraza = enzimă ce catalizează hidroliza esterilor colinei cu diverși acizi organici
- valorile colinesterazei sunt scăzute în intoxicația cu insecticide organofosforice și în bolile hepatice (datorită sintezei reduse).
INR (International Normalized Ratio)= măsură a timpului de coagulare a sângelui, folosită pentru a evalua riscul de sângerare sau tromboză. În contextul bolilor hepatice, valorile INR pot fi modificate, având în vedere rolul esențial al ficatului în sinteza factorilor de coagulare.
În bolile hepatice, cum ar fi ciroza hepatică sau hepatitele severe, ficatul nu poate produce în mod adecvat acești factori de coagulare, ceea ce poate duce la creșterea valorii INR. De obicei, în aceste condiții, INR poate fi crescut, ceea ce indică o coagulare mai lentă și un risc mai mare de sângerare.
Electroforeza proteinelor serice = test de laborator care permite separarea și identificarea diferitelor fracțiuni de proteine din serul sanguin, pe baza mobilității lor în câmpul electric. În bolile hepatice, acest test este util pentru a evalua modificările tipice ale profilului proteic, care pot reflecta starea funcțională a ficatului și pot ajuta la diagnosticarea și monitorizarea diferitelor afecțiuni hepatice.
Scăderea albuminei:
Ciroză hepatică: În stadiile avansate ale cirozei, producția de albumină de către ficat scade, iar aceasta poate duce la hipoalbuminemie (scăderea albuminei serice).
Hepatită acută sau cronică: Scăderea albuminei poate fi un semn al insuficienței hepatice.
Creșterea globulinelor:
Hepatită cronică și cirroză hepatică: Creșterea fracțiunilor globulinelor (în special gama globuline) poate indica o reacție imunologică cronică, caracteristică acestor afecțiuni.
Sindromul nefrotic (când este asociat cu boală hepatică) poate provoca o creștere a globulinelor alpha-2.
Creșterea alfa-1 și alfa-2 globulinelor:
Scăderea fracțiunii albuminei și modificarea raportului albumină/globuline:
Creșterea fracțiunii gamma globuline:
Testele de diagnostic specific în afecțiunile hepatice sunt reprezentate de următoarele investigații:
- determinarea markerilor virali (infecție cu VHA, VHC, VHB; determinarea cantitativă a ADN-ului viral)
- teste pentru hemocromatoză (evaluarea metabolismului fierului - creșterea saturației transferinei și a feritinei; detectarea mutației genei HFE)
- teste pentru boala Wilson (determinarea cuprului în sânge și urină, determinarea ceruloplasminei serice)
- teste pentru afecțiuni tumorale hepatice (determinarea alfa-fetoproteinei serice).
